Sahara este cel mai mare desert de pe Pamant, cu o suprafață de 9.400.000 km². Ea cuprinde o treime din Africa, aproximativ suprafața Statelor Unite ale Americii, sau de 26 ori mai mare decât suprafața Germaniei.


Nordul Saharei dispune de numeroase bogății naturale. Petrolul și gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia și Tunisia, iar fierul și fosforitele, din Mauritania și Sahara Occidentală. Alte zăcăminte existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, titan și zinc.

EMITOLOGIA

Denumirea Sahara provine din limba arabă - „Sahara” în dialectul Tuareg înseamnă „deșertul de nisip”. O altă ipoteză este aceea că provenința expresiei ar fi „sahraa” sau „es-sah-ra” ce înseamnă sterp, steril. Romanii au numit ținutul din sudul provinciei Cartagina „Deșerta” ca ținut nelocuit, părăsit. În Evul Mediu era numit pur și simplu „Marele Deșert”, iar în secolul al XIX-lea a primit denumirea de azi - „Sahara”. Arabii denumesc Sahara „Bahr bela ma” ce ar însemna „Mare fără apă”.

Deșertul Sahara ocupă aproape în întregime nordul Africii, extins pe 5630 km de la vest la est, respectiv de la Oceanul Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1930 km de la nord la sud, de la Munții Atlas și țărmul Marii Mediteraneene și până în zona savanelor din regiunea Sudan. În sens restrâns, se întinde în est numai până la Valea Nilului; deșertul de la est de Nil, până la Marea Roșie, este cunoscut sub numele de Desertul Arabiei.

În urma cu 6.000 de ani, Sahara era foarte verde, acoperita de arbori, savane și numeroase lacuri. Regiunea, care depășește ca mărime Australia, era locuita de oameni. 
Cea mai mare parte din indiciile fizice care ar fi putut oferi informații despre evoluția geografica a Saharei au dispărut. Însă, studiind straturile de sedimente prelevate de pe fundul unuia dintre cele mai mari lacuri care mai exista în Sahara, Yoa, situat într-o regiune din nordul Ciadului, echipa de cercetători europeni, canadieni și americani a putut reconstitui istoria regiunii din ultimii 6.000 de ani.
Specialiștii au analizat sedimentele, au efectuat teste geochimice și au examinat indicatorii biologici, precum polenul provenind din plante care se găseau peste tot în zona înainte ca desertul sa se instaleze. Cercetătorii au analizat și rămășițele microorganismelor acvatice.

Lacul Yoa

a devenit recent de interes în studiul tendințelor climatice la nivel mondial
Cand o echipa condusa de Stefan Kröpelin , alUniversității din Köln ,a recuperat un miez de sedimente de pe fundul lacului. Deoarece Lacul Yoa a fost în existența în mod continuu, deoarece perioada Umid apele sale au protejat sedimentele acumulate în partea de jos de eroziune și de dispersie.  Trecerea de la pădure la deșert din zona lacului Yoa a avut loc treptat, intervenind cu perioade de tufărișuri și pajiști înainte de debutul condiții depline de deșert.